Laurette Attindehou, bătută cu bestialitate într-un hotel! În ce stare se află acum vedeta
Laurette Attindehou trece prin cele mai dificile momente din viața sa. Bruneta a fost snopită în bătaie în urmă cu două seri, iar în urma scandalului care s-a produs în hotel, poliția a intervenit.
Din primele informații, se pare că administratorul hotelului a fost cel care a auzit țipete din camera în care mulatra era cazată cu un bărbat. La un moment dat între cei doi s-a iscat un scandal monstru și a fost nevoie de intervenția polițiștilor.
Laurette Attindehou, snopită în bătaie
Polițiștii de la secția 10 au ajuns la fața locului la ora 21.30. Vedeta și misteriosul bărbat au fost conduși la secția de poliție, acolo unde au fost nevoiți să explice ce s-a întâmplat mai exact, deoarece bărbatul avea un dinte lipsă și vănătăi la gură, iar Laurette avea urme pe tot corpul.
Bruneta nu a dorit să facă nicio declarație pe tema acestui subiect, însă avocatul său a trimis un comunicat de presă, potrivit tacataca.ro
“În seara zilei de 9 martie, Laurette a fost victima unei agresiuni. În prezent eu și clienta mea ne gândim dacă vom depune plângere penală. Semnele agresiunii de pe corpul Laurettei sunt ușoare. Nu se știe motivul care a generat această agresiune. A fost un atac spontan, care a luat-o prin surprindere.
Am fost cu ea la Poliție marți seară. Ea are urme de violență la nivelul corpului pe mai multe părți. Sângele care se vedea pe persoana de sex masculin era al lui Laurette. A fost o violență destul de gravă. Psihic este destul de grav. Mai sunt alte persoane care au sunat la 112 și care au fost alertate de strigătele lui Laurette. Vrem să analizăm o altă încadrare puțin mai gravă decât cea de agresiune. Marți noapte ne-am prezentat la INML, azi vom merge din nou”, a declarat avocatul mulatrei, la Xtra Night Show.
Ce a făcut bruneta în pandemie
„Pandemia m-a făcut să reflectez puțin la viață! Mi-am dat seama că viața merită trăită cu fiecare clipă, că nu regret nimic. Am depășit unele probleme, am luptat până în ultima clipă și nu m-am lăsat depășită de probleme, am căutat soluții și nu m-am lăsat pradă depresiei. În prima parte a carantinei am trecut și eu, ca tot omul cred, prin tot felul de stări, de la tristețe, anxietate, depresie, însă întotdeauna am stat conectată cu familia și prietenii mei de peste hotare. Am vorbit, am făcut petreceri online și am stat conectați susținâdu-ne unii pe ceilalți. Este foarte greu să îți ia cineva libertatea de pe o zi pe alta”, a declarat Laurette cu câteva săptămâni în urmă.
Sursă foto: Instagram